Utilaje noi pentru câmpuri întinse.
Începuturile CLAAS în SUA datează de peste 50 de ani. Compania a făcut primii pași sub diferite nume. Primul dintre acestea a fost Ford. În anul 1965, CLAAS a încheiat un contract de cooperare cu compania americană; combinele de recoltat furnizate de Harsewinkel au fost exportate în SUA vopsite în albastru și alb. Când contractul a expirat, la mijlocul anilor 1980, CLAAS și-a unit forțele cu Massey Ferguson (în 1989), iar combinele de recoltat au fost vopsite în roșu și au fost comercializate sub alt nume. Indiferent dacă erau albastre cu alb sau roșii, utilajele au fost bine primite pentru că reprezentau exact ceea ce le trebuia de urgență fermierilor, explică Matthew Koch.
SUA este o țară vastă și se extinde pe diferite zone climatice, iar fermele și producția agricolă sunt la fel de diverse. În timp ce pe câmpurile din California și sud-est este cultivat intens orezul, așa-numita centură de porumb și soia trece prin Vestul mijlociu. Grâul se cultivă mai ales în centru, iar în Canada și alte tipuri de cereale.
Porumbul este un exemplu elocvent cu privire la diferențele de cultivare din SUA față de cea din Germania. În primul rând, există o suprafață enormă, dar, în același timp, densitatea de plantare a porumbului este mult mai mare în SUA: în același spațiu cresc de aproximativ două ori mai multe plante. Multe sunt modificate genetic și au mai mulți știuleți, care au și mai multe boabe pe ei.
Prin urmare, nevoia de utilaje puternice, în special combine de recoltat, care să poată face față acestor randamente este mare, explică Matthew Koch. „În condiții foarte bune producția ar putea crește până la 27 t la hectar: SUA este lider în metodele sale în materie de agricultură. Dacă faceți o comparație cu Europa sau Ucraina, ca regiune importantă, în dezvoltare, puteți găsi acolo doar aproximativ un sfert din această productivitate, adică puțin sub 7 t la hectar.“